ÎNTREBĂRI FRECVENTE

Vertijul este un semnal de alarmă care trebuie să ne determine să mergem la medic. Vertijul este de cele mai multe ori datorat unei afecțiuni a urechii interne, care, pe lângă funcția auditivă este implicată și în menținerea echilibrului (funcție acustico-vestibulară). Receptorii din urechea internă transmit creierului informații referitoare la poziția corpului – o disfuncție apărută la nivelul acestor receptori putând conduce la apariția vertijului. Pe lângă senzația de rotire a corpului sau a obiectelor din jur, pacienții cu vertij mai pot relata amețeală, greață, vărsături, tulburări de auz, de vedere,  stare generală alterată și teama de mișcare – schimbarea poziției corpului sau a capului putând duce la apariția vertijului. Pe lângă afecțiunile urechii interne, vertijul mai poate fi rezultatul unor tulburări ale sistemului nervos central (creier, măduva spinării) sau poate avea alte cauze (afecțiuni cardiovasculare, afecțiuni oftalmologice, boli metabolice, dezechilibre hidroelectrolitice, traumatisme, afecțiuni degenerative neurologice, afecțiuni psihiatrice etc.). Un consult medical amănunțit poate orienta asupra cauzei vertijului și poate stabili conduita de urmat (investigații suplimentare, tratament specific) pentru fiecare caz în parte.

Conștientizarea bătăilor inimii, resimițite ca fiind anormal de puternice sau lipsite de ritmicitate poate crea disconfort și îngrijorare. De multe ori palpitațiile pot apărea în condiții de stres, emoții sau oboseală, la persoane tinere aparent sănătoase. Sunt însă o serie de afecțiuni (boli tiroidiene, hematologice, dezechilibre metabolice, afecțiuni cardiace) care pot conduce la apariția palpitațiilor. Consultul medical, efectuarea unei electrocardiograme și a unui set de analize pot orienta asupra etiologiei palpitațiilor. Nu ezitați să mergeți la medic!

Monitorizarea ambulatorie automată a tensiunii arteriale pe o perioadă de 24 ore se realizează prin intermediul unor dispozitive portabile atașate unei manșete de tensiometru, fixate la nivelul brațului. Pe perioada monitorizării, este recomandat ca pacientul să respecte câteva reguli ( să-și desfășoare activitatea în mod obișnuit, să noteze într-un jurnal orele la care și-a administrat medicația, orele de masă,  de repaus sau efort fizic. Se recomandă evitarea eforturilor fizice mari. Când manșeta tensiometrului se umflă, brațul va trebui ținut pe lângă corp sau la nivelul inimii fără a fi mișcat. De asemenea trebuie evitată purtarea de greutăți cu mâna la care se montează manșeta). În cele 24 de ore de funcționare, aparatul va înregistra o serie de parametri care ajută la stabilirea severității hipertensiunii arteriale, a profilului tensional și a stratificării prognosticului cardiovascular al pacientului.

Monitorizarea ambulatorie automată a valorilor tensiunii arteriale este considerată cea mai utilă evaluare a statusului tensional, pentru că oferă o imagine a variației tensiunii arteriale atât în cursul activităților zilnice cât și pe perioada nopții. (S-a demonstrat că există o strânsă legătură între modificările tensiunii arteriale nocturne și riscul de evenimente cardiovasculare).

Medicul poate solicita monitorizarea ambulatorie automată a TA în cazul pacienților suspectați cu HTA, pentru evaluarea tensiunii arteriale la grupuri populaționale cu risc cardiovascular crescut (vârstnici, pacienți cu comorbidități, hipertensiune arterială secundară, pacienti cu apnee în somn etc), pentru stabilirea profilului circadian al TA, pentru evaluarea eficienței tratamentului.

Menținerea presiunii arteriale în limite normale este extrem de importantă, pentru că se consideră că mai mult de jumătate din decesele de cauză cardiovasculară sunt asociate cu hipertensiunea arterială. Întrucât controlul tensional nu este întotdeauna realizat în ciuda recomandărilor de schimbare a stilului de viață și instituirii tratamentului specific, la anumite categorii de pacienți este utilă monitorizarea tensiunii arteriale pe o perioada mai lungă de timp (în mod uzual, 24 ore).

Persoanele care au o activitate ce presupune statul în picioare mai multe ore din zi pot relata umflarea picioarelor. Acest lucru poate apărea datorită stagnării sângelui la nivelul membrelor inferioare, urmare a acțiunii forței gravitaționale în condițiile unui tonus scăzut al patului vascular (venos) de la nivelul  picioarelor.  În astfel de situații este de așteptat ca în prima parte a zilei, sau după menținerea poziției orizontale a corpului (dupa stat în pat, la orizontală), picioarele să aibă un aspect normal. Consultul medical poate stabili dacă este vorba despre insuficiența venoasă cronică.

Persistența umflării picioarelor peste noapte și dimineața la trezire poate fi însă un semnal de alarmă, putându-se întâlni în afecțiuni renale, hepatice, cardiace – care pot pune în pericol viața. Este de asemenea important dacă sunt umflate ambele picioare sau dacă edemul interesează numai un picior, este importantă localizarea tumefacției/edemului (poate interesa doar piciorul, glezna, gamba, genunchiul sau întreg membrul inferior), modul de apariție (spontan, fără un eveniment declanșator sau post traumatic, brusc sau instalat într-o perioadă mai lungă de timp), sunt importante istoricul medical și eventualele tratamente administrate.

Testul de toleranță la glucoza administrată pe cale orală (TTGO) este un test recomandat când există o suspiciune de diabet zaharat, în condițiile în care glicemia bazală (a jeun) este mai mare decât normal dar nu atinge valorile de la care se poate confirma prezența diabetului zaharat. Persoanele cărora li se recomandă efectuarea acestui test pot prezenta obezitate, pot avea un istoric familial de diabet zaharat, antecedente de infecții recurente,  sau, în cazul femeilor tinere, antecedente de diabet gestațional sau naștere de copii macrosomi.

Pentru efectuarea testului nu este obligatorie spitalizarea. Testul se efectuează dimineața, pe nemâncate. În zilele dinaintea testului pacientul trebuie să aibă o dietă obișnuită. Cu 12 ore înainte de test se poate bea apă dar trebuie menținut repausul alimentar, nu se recomandă efectuarea de efort fizic, consumul de cafea sau tutun. Cu 30 minute înainte de efectuarea testului este recomandat repausul la pat. Testul presupune recoltarea de sânge venos pentru glicemia bazală, după care se administrează oral 75 grame glucoză anhidră (1 g/kg corp) dizolvată în 300 ml apă (lichidul se bea într-un interval de 3- 5 minute). În următoarele 3 ore se va recolta sânge pacientului la intervale de timp variabile, uzual fiind utilizate probele 0 (inițială) și la 2 ore de la începutul testului. În funcție de valorile glicemiei se poate stabili dacă se exclude sau nu diabetul zaharat sau dacă este vorba despre o tulburare de glicoreglare (glicemie bazală alterată sau toleranță alterată la glucoză).

Persoanele cu hipertensiune arterială ar trebui să evite suprasolicitarea fizică/psihică, să-și mențină greutatea corporală cât mai aproape de normal, să reducă aportul de sare, lipide, glucide, alcool, cafea, să evite/întrerupă fumatul (nicotina favorizează eliberarea de noradrenalină, cu creșterea TA).

Dacă ați fost diagnosticat cu gută, pe lângă tratamentul care v-a fost probabil recomandat, ar trebui să adoptați o serie de măsuri igieno-dietetice specifice unui stil de viață sănătos (menținerea unei greutăți corporale normale, hidratare, evitarea dulciurilor și a alimentelor bogate în grăsimi animale, evitarea consumului de alcool).

Întrucât acidul uric reprezintă produsul final al metabolismului purinelor, fiind sintetizat în organism în procesul de reînnoire celulară, reducerea aportului exogen de purine, prin evitarea alimentelor bogate în proteine animale,  poate fi de un real folos. De asemenea a fost menționată implicarea fructozei în creștrea nivelului acidului uric seric, motiv pentru care este recomandată evitarea alimentelor bogate în fructoză (prăjituri, produse de panificație dulci, băuturi răcoritoare cu un conținut ridicat de fructoză).

Dintre alimentele bogate în purine, care ar trebui evitate de persoanele cu gută, fac parte: carnea de animal tânăr, carnea de pasăre (curcan, pui), organele, carnea de vânat, fructele de mare, sardine, hering, hamsii, macrou. De asemenea, se recomandă evitarea băuturilor alcoolice tari și a berii.

O hidratare adecvată (consum de apă aprox 2 -2,5 l/zi) ajută la eliminarea urinară a acidului uric. Alcalinizarea urinii (medicamentos sau ca urmare a dietei – citricele și legumele pot determina creșterea pH-ului urinii) împiedică depunerea cristalelor de acid uric la nivel renal. În funcție de prezența complicațiilor gutei sau a unor patologii asociate, dieta trebuie particularizată de la caz la caz.

Printr-un consum crescut de lichide și fibre alimentare, evitarea schimbării mediului sau a stilului de viață, activitate fizică efectuată cu regularitate, evitarea unor medicamente care pot încetini tranzitul intestinal (alcaline cu aluminiu, opioizi). Dacă ați observat agravarea constipației este necesară vizita la gastroenterolog pentru o serie de investigațiii amănunțite și tratament specific.

Scăderea ponderală involuntară (în condițiile unei alimentații normale, obișnuite), poate ascunde probleme serioase de sănătate. Nu ezitați să vizitați medicul de familie sau medicul curant pentru a face o serie de investigații (analize de laborator, investigații imagistice) și a stabili cauza scăderii ponderale. Trebuie excluse disfuncții tiroidiene, infecții (tuberculoza pulmonară, parazitoze), diabetul zaharat nediagnosticat sau insuficient controlat sub tratament, afecțiuni gastrointestinale și nu în ultimul rând, cancerul (afecțiunile maligne).

Depinde de severitatea anemiei. Trebuie oricum elucidată cauza deficitului de fier (trebuie excluse sângerările gastrointestinale, genitale, afecțiunile cronice). Tratamentul deficitului de fier (cel mai frecvent prin administrare orală) trebuie însoțit de o alimentație adecvată (aport de carne roșie, viscere, legume și fructe colorate, ouă, cu mențiunea că absorbția fierului crește în prezența vitaminei C). Tratamentul trebuie urmat 3-6 luni pentru a asigura refacerea depozitelor de fier.