

Bolile renale sunt definite ca un grup heterogen de tulburări care afectează structura și funcția rinichilor.
Conform ghidului Societății Americane de Nefrologie, pentru clasificarea bolilor renale sunt necesare investigații prin care se apreciază gradul de afectare structurală renală (dozarea albuminei urinare, prezența unor anomalii ale sedimentului urinar, examinări imagistice renale sau biopsia renală) dar și funcția renală (scăderea ratei de filtrare glomerulară, creșterea nivelului creatininei, ureei și acidului uric serice sau scăderea cantiății de urină care este emisă în 24 de ore).
Odată cu înaintarea în vârstă au loc modificări structurale și funcționale la nivel renal, de aceea la persoanele vârstnice trebuie evaluată cu atenție starea de sănătate (și eventualele afecțiuni preexistente care pot avea răsunet asupra rinichilor), pentru a putea interveni prompt în încercarea de a încetini degradarea funcției renale printr-un control adecvat al valorilor tensiunii arteriale, printr-o hidratare și o dietă adecvată.