Programări Telefonice: (+40) 770 615 581
Programări On-line: programari@sanacare.ro
Cabinet Medical aflat în relație contractuală cu CASMB
Educație Medicală

Cum ne menținem sănătoși pe timpul verii? (I)

În anotimpul cald ne putem confrunta cu o serie de afecțiuni care pot fi evitate urmând câteva reguli simple, de multe ori, legate de igienă.

La persoanele sănătoase, aplicarea regulilor de prevenire a îmbonăvirii va reduce practic riscul de apariție a bolilor, pe când la persoanele cu istoric medical, prin aplicarea acestor reguli se poate preveni decompensarea bolii de bază și apariția unor complicații legate de aceasta. În orice caz, prezentarea la medic cât mai de timpuriu poate asigura o evoluție favorabilă a acestor afecțiuni, cu vindecarea multora dintre patologiile specifice sezonului estival.

Vă veți întreba de ce vara?  Ei bine, vara este anotimpul concediilor și al vacanțelor petrecute în zone cu aflux turistic crescut. Este, de asemenea anotimpul drumețiilor, al plajei și sporturilor de apă dar, cel mai important, al temperaturilor crescute, ce aduc cu ele riscul de deshidratare prin transpirații excesive favorizând, în același timp, dezvoltarea/înmulțirea microorganismelor.

De ce reguli de igienă?  Foarte lesne de înțeles, prin mâinile murdare, prin consumul alimentelor inadecvat preparate, spălate sau depozitate pot apărea diverse afecțiuni, altfel evitabile. Vă reamintim faptul că este necesară fierberea laptelui, precum și spălarea legumelor și fructelor înainte de consum. Trebuie verificată eticheta produselor cumpărate (termenul de valabilitate, recomandările de păstrate și consum), precum și depozitarea acestora înainte de a fi cumpărate. În frigider trebuie păstrate separat lactatele, carnea, ouăle. Trebuie acordată atenție produselor de tip cofetărie-patiserie (prăjituri, înghețată), mai ales celor cumpărate din comerțul stradal !

Evitați, vă rugăm, scăldatul în ape neamenajate (lacuri, râuri necontrolate epidemiologic, bazine igienizate inadecvat)!

Nu uitați, de asemenea, că trebuie schimbate/curățate filtrele aparatelor de aer condiționat pentru a evita afecțiunile acute respiratorii

Care sunt afecțiunile cu pondere crescută vara?

  • Hepatita acută virală de tip A (boala mâinilor murdare) –apare frecvent la copii, după consum de fructe sau legume nespălate sau consum de apă contaminată. Necesită izolarea bolnavului, repaus la pat, dietă adecvată, terapie nespecifică (simptomatică).
  • Toxiinfecții alimentare – apar după consum de lapte, carne, ouă – inadecvat preparate termic și/sau depozitate sau după consumul de legume/fructe nespălate. Pacientul poate prezenta stare generală alterată, febră, vărsături, scaune diareice. Atenție! Se poate ajunge la forme severe de deshidratare. Enterocolita trebuie tratată conform tratamentului medicamentos prescris de medicul curant, și trebuie respectate recomandările de regim alimentar. Diarea acută datorită tranzitului rapid, a eliminării de scaune cu consistență scăzută, asocierii febrei și a stării generale alterate, precum și uneori a vărsăturilor, poate determina instalarea rapidă a deshidratării care poate fi gravă la vârstele extreme. Necesită regim igieno-dietetic și tratament adecvat.
  • Leptospiroza – boală determinată de infecția cu o bacterie eliminată prin urină de animale infectate (rozătoare, animale sălbatice). Leptospirele trăiesc în apele dulci, ca urmare înotul în lacuri/râuri poate avea urmări foarte grave. Pacientul poate prezenta febră, dureri musculare, dureri de cap, manifestări gastrointestinale, conjunctivită. În formele severe de boală pot apărea meningită, hepatită, icter (colorarea galbenă a pielii și mucoaselor), disfuncție renală. Este o afecțiune cu spitalizare obligatorie.
  • Înțepături de insecte, mușcătura de căpușă pot fi evitate prin purtarea de îmbrăcăminte care să acopere extremitățile, evitarea zonelor cu iarbă înaltă, evitarea zonelor cu umiditate ridicată. Borelioza (Boala Lyme, „boala cu 1000 de fețe”) se transmite prin mușcătura căpușelor infectate, putând determina simptomatologie la săptămâni, luni sau ani de la momentul infectant. Este necesară îndepărtarea cât mai rapidă a căpușei în întregime, tratament antibiotic și urmărirea evoluției pe termen lung.
  • Conjunctivita/otita apar frecvent în timpul verii după scăldatul în bazine supraaglomerate sau inadecvat amenajate.
    • conjunctivita se manifestă cu senzația de mâncărime și/sau arsură oculară, uneori scăderea vederii, secreție abundentă care datorită contagiozității poate determina extinderea infecției la celălalt ochi sau, în condiții de igienă deficitară, poate conduce la infectarea celorlalte persoane din anturaj (folosirea aceluiași prosop de către mai multe persoane);
    • otita se manifestă cu dureri de urechi, scăderea auzului, febră, frison, secreție nazală, apetit diminuat, greață, vărsături.

Cu puțină grijă și atenție, toate acestea pot fi evitate! Sănătate, că-i mai bună decât toate!

Next Article

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *